Îmi cer scuze pentru limbajul folosit în motto, dare este o veche zicală din popor:
“Cacă-te Frate Române / Cacă-te Fără Ruşine / În Căile Ferate Române“
Îmi place emisiunea “România, te iubesc!” de pe ProTV. Reportajele sunt realizate profesionist şi cu orientare către ceea ce pare a mai fi rămas din ţara noastră! Ne reaminteşte, o dată pe săptămână, dacă am uitat între timp, cât de mult îi interesează pe cei pe care i-am ales cum ne ducem viaţa noi, alegătorii şi cetăţenii acestei ţări! Câte eforturi depun înalţii demnitari pentru “propăşirea materială şi spirituală a poporului român!“. Subiectul din această săptămână al acestei emisiuni a fost CFR-ul!
Poate lucrurile amintite nu constituie noutăţi absolute, dar ele sunt aranjate şi puse cap la cap într-o formă care a reuşit să mă întristeze din nou la gândul că avem un ministru al transporturilor care este prea ocupat să verifice dacă şoferii blocaţi de zăpadă şi-au achitat rovinieta pentru a se mai ocupa şi de atragerea de fonduri europene pentru investiţii, care ne cere să-l mai scutim cu pretenţiile astea aberante de a construi drumuri că, tot datorită pretenţiilor absurde de a avea drumuri circulabile iarna a cheltuit toţi banii pe deszăpezire şi care pentru 415 km de autostradă plăteşte 2241 milioane euro (cam 5.5 mil euro/km).
Emisiunea m-a întristat şi m-a făcut să vreau să fac ceva pentru a schimba ţara asta! Din păcate, sunt dezorientat şi nu ştiu încotro să apuc! Ajutaţi-mă şi arătaţi-mi calea de urmat! Încotro să ne îndreptăm paşii şi ce avem de făcut pentru ca urmaşii noştri să nu mai treacă prin astfel de momente?
sursa foto: CFR Calatori
Dacă ţi-a plăcut acest articol, de ce nu te abonezi la RSS!

poate sa pleci din tara…
slabe sanse sa vezi in viitorul apropiat ceva schimbari in romanica…
Posted by irina | 21 martie 2010, 20:45Daca afli raspunsurile sa mi le spui si mie te rog

Lillee a zis pe blogul său …Beţie de neuitat
Posted by Lillee | 22 martie 2010, 5:40@irina: Nu mă gândeam chiar atât de departe. Mie îmi place în ţara asta, o parte a oamenilor mă supără!
@Lilee: Cu siguranţă!
Posted by Sorin | 22 martie 2010, 8:59Corect spus : ” a fost CFR-ul” ca subiect.Trenurile merg cu o viteză incredibil de mică,de condiţii să nu mai vorbim.Problema este că ne complacem,dăm şpagă la naş,iar CFR-ul nu poate ridica standardele.Partea mai mare de vină este şi a statului care nu poate atrage investitori.Eu mă gândesc că dacă ar merge trenul şi la noi cu 200 km,un bilet de ”personal” ar fi 200 ron până în Ploieşti.Ştii că la noi preţurile cresc nejustificat.Până şi ciupercile după ploaie au o menire mai bună.
Blindius a zis pe blogul său …Ghiozdan de braţ.
Posted by Blindius | 22 martie 2010, 12:30Cred că, pe rând, toţi ne punem astfel de întrebări. Păcat că nu găsim şi răspunsul.

Cât despre CFR, mă uitam la gara din BV, cât de mizerabilă e. Ce trenuri murdare avem. Şi mai ales câte întârzieri. Chiar vroiam să povestesc o mini păţanie din weekend, o să vezi
MadMe a zis pe blogul său …Plimbări, vizite şi bilete
Posted by MadMe | 22 martie 2010, 14:21Zice ca trenurile din Japonia intarzie intr-un an cam doua secunde, ale noastre cativa ani! Si? Tot am trei calatorii gratuite ca d-aia-s pensionar, nu?
‘mnealui a zis pe blogul său …Na-ti-o tie, da-mi-o mie!
Posted by 'mnealui | 23 martie 2010, 2:12situatia se va schimba doar daca noi, cei care vrem sa schimbam ceva in bine, vom ajunge in posturile de administratie. ne trebuie oameni destepti la conducerea tarii, nu oameni care n-au nici macar o facultate.
Bogdan a zis pe blogul său …Ingropat sau incinerat?
Posted by Bogdan | 5 iunie 2010, 8:59